oţel şi sticlă –
căutând vechea streaşină
o rândunică
Doina Bogdan Wurm
Oțel și sticlă, chiar dacă sînt trei cuvinte, ele sînt solidare într-un singur sens și pot fi considerate ca unul singur care substituie orașul, metropola, spațiul urban. Și știm sigur că o face într-un mod expresiv, glorificînd urbanitatea civilizației industriale. Avem de a face cu o sinecdocă în care este înlocuită cetatea cu materialul modern din care e construită. Pentru uzul poemului, ea funcționează ca un elogiu al materiei – invenție umană – din care sînt edificate construcțiile urbane. Solide, rezistente, zvelte și strălucitoare.
Cum îi stă bine haiku-ului, partea a doua nu perorează ecologic, nu acuză faptul că arealul vietăților ce populau locul a dispărut. El semnalează doar existența unor generații umane recente, trăind cu cheia la gît, pe asfaltul dintre blocuri. Generații care nu mai știu ce e rîndunica cu cuibul sub streașină.
Corneliu Traian Atanasiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu