Haikuul zilei -- 31 ianuarie 2018

tăceri sonore -

sunetul ploii închis
într-un țurțure

(Giannis Kourtis)

        O surpriză extrem de plăcută ca un nou venit să aibă un poem pe primul loc după doar cîteva etape. Și, citind poemul, nu e deloc de mirare. Deși este evidentă metaforizarea, ea nu numai că nu este supărătoare sau gratuită, ci lucrează cu succes la construirea înțelesului poemului.

        Un țurțure este simultan rezultatul prelingerii răbdătoare a apei și al picurării intermitente. Este îngheț și dezgheț într-una, întruna. Deși par doar două definiții lapidar-lirice, cele două părți au alura unor formulări specifice haiku-ului.

        Prima parte este un oximoron, o expresie paradoxală a tensiunii cuprinse în esența țurțurelui, ploaie condensată, gata să se pornească oricînd din nou. Tăcerea lui cristalină este doar o surdinizare provizorie, o întîrziere, o amînare a picurării care pe moment prelungește țurțurele. Expresia românească a stării de țurțure este aceasta – stă să pice. Și cititorul simte această tensiune.

        Partea a doua reia ideea primeia într-o formulă mai extinsă. Sunetul ploii închis este și de data asta o metaforă, dar surprinde totodată cu exactitudine această sechestrare temporară, gata oricînd să-și suspende rigoarea.

        Tot farmecul poemului constă în transfigurarea unui obiect mai degrabă vizibil într-unul cu latențe pronunțat auditive. Rezultatul fiind obținerea unei tăceri vibrante.

Haikuul zilei -- 30 ianuarie 2018

înc-o opintire –

valu-și potolește spuma

în nisipuri

(Corneliu Traian Atanasiu)

        Momentul haiku poate fi rodul unei contemplări îndelungate, repetate de fiecare dată cînd se întîmplă să fii din nou în fața acelei imagini fascinante care își cere insistent expresia verbală. Valurile vin unul după altul într-un ritm neobosit și, cînd se apropie de mal, ating un apogeu al amplitudinii și înspumării ca să se spargă și să se domolească, mîngîind cu tandrețe nisipurile.

         Există în această ultimă încordare o exacerbare pînă la un paroxism care se schimbă brusc în renunțare și nimicire de sine. Există un tipar al energiei cumulate stăruitor ca să se anuleze brusc, spectaculos și pilduitor. Exemplar și spovedind oarecum o aspirație ascunsă pentru liniștirea și pacea de după.

        Gîndiți-vă acum la ultima respirație gîfîită a muribundului. La un cal în spume care, ajuns la destinație, se oprește respirînd deodată în tihnă. La actul erotic care a atins o culme după care se prăbușește într-o savoare fără margini. Împăcată și, de ce nu, recunoscătoare. Aureolată de spuma care se destramă fără grabă.

        E poate aici o regulă a firii: după paroxism urmează îmblînzirea.

                              

Haikuul zilei -- 29 ianuarie 2018

ploaie de stele -

dînd pe dinafară

adăpătoarea

(Cezar Ciobîcă)

        Arta schiței este, paradoxal, una a preaplinului. Ea constă în a contura din cîteva linii vagi și fugitive un obiect din care se revarsă o lume a simțirii.

        Ploaia, neîndoielnic metaforică, a stelelor găsește, printr-o corespondență miraculoasă, un recipient închipuit care s-o adune dînd generos „pe dinafară”. Totul se conjugă firesc dar cu asupra de măsură în a oferi un prototip al receptării nutritiv-spirituale.

*

Sapă, frate, sapă, sapă, 

până când vei da de apă.

Ctitor fii fântânilor, ce

gura, inima ne-adapă.

Prinde tu-n adânc izvoare -

de subt strat stihie blândă.

Să se-aleagă din argilă

ochiuri lucii, de izbândă.

Călători cu turme vie

să se-aplece, să se mire

de atâta adâncime

şi de basmele din fire.

Să se curme-n piept cuvântul,

când s-arată că pământul

stele şi-năuntru are -

nu numai deasupra-n zare.

Osteneşte-te-n amiază

să aduni răsplată dreaptă.

O privelişte de noapte

negrăită te aşteaptă.

Zodii sunt şi jos subt ţară,

fă-le numai să răsară.

Sapă numai, sapă, sapă,

până dai de stele-n apă.

(Lucian Blaga)

Haikuul zilei -- 28 ianuarie 2018 - haiku clasic

Muzica sorţii –

de aseară crivăţul

scrâşnindu-mi la geam 

(Șerban Codrin)

Haikuul zilei -- 27 ianuarie 2018

Geamul vecinei –
plasa de ţînţari saltă
în vîntul iernii

(Radu Patrichi)

Versul median - plasa de ţînţari saltă - are cîteva nuanţe esenţiale: găseşte elementul care să surprindă cu discreţie palpitul. Plasa de ţînţari nu atîrnă şi nu scîrţîie, dar se zbate, fără să poată scăpa din ramă, asemenea inimii vecinei sau a privitorului. Nu ştim care şi nici nu mai contează. Poemul nu trece dincolo de plasă, de tresăltarea ei spasmodică.

Haikuul zilei -- 26 ianuarie 2018

Lopata pe lac
adunînd-risipind
soare şi sălcii

(Dumitru Radu)

Haikuul zilei -- 25 ianuarie 2018

Bătrînul pescar 

trăgînd un fir din lună - 

cerul destrămat

(Eduard Ţară)

Datorită imersiunii prin oglindire a  planului celest(luna) în planul acvatic, firul subţire şi aproape invizibil al aței de plastic pe care pescarul îl trage poate da impresia că este tras din însuși astrul nopții( care nu ar trebui să fie neapărat închipuită  la zenit). Astfel, imaginea nu mai este  atunci deloc abstractă şi tocmai de aceea poate profita de jocul între concretul văzut şi fabulosul mitic ce i se destăinuie în mod spectacular doar celui inițiat, ce știe să vadă dincolo de aparențe.Pescarul capătă dintr-odată alura unei personaj din vremurile eroice, care, avînd în vedere urzeala norilor din acel moment, pare că deşiră/ destramă cerul întreg, punînd în pericol existența acestuia. Valoarea intrinsecă a acestui haiku veritabil  este dată de faptul că surprinde inedit, prin lentila unui fapt neînsemnat, un orizont adînc de mit virtual.