Haikuul zilei -- 3 noiembrie 2017

Chioşc abandonat –      

vântul răsfoieşte

ziarul Timpul 

(Aidar Bechir)

Chioşcul poate fi abandonat din cauză că a trecut sezonul în care era folosit, că i-a trecut vremea sau pentru că întreaga zonă în care se găseşte este dezafectată. Vîntul, cu mobilitatea sa de excepţie, ia în primire degrabă locurile părăsite. Ele sînt apanajul său şi, curios, le cutreieră şi, într-un fel, le locuieşte. Nu-i de mirare cărăsfoieşte şi gazetele. Ziarul Timpul este însă revelator pentru ceea ce se întîmplă, deşi veştile lui au rămas acelea ale unei date fixe ale altei lumi. Acum, încet-încet, în chioşc, se înstăpîneşte veşnicia ruinării. Vîntul, ca şi timpul, curge, trece, e agentul schimbării, al nestatorniciei.

http://unhaikupezi.blogspot.ro/2009/05/versul-original-262-ziarul-timpul.html

Haikuul zilei -- 2 noiembrie 2017

Barcă pe lac –

doi îndrăgostiţi

ies din lume

(Ion Untaru)


Cu sau fără Eminescu, barca pe lac rămîne o ispită a izolării îndrăgostiţilor, a legănării pe undele unui vis pentru doi. Poemul poate fi citit şi invers, îndrăgostiţii sînt oricum nişte evadaţi din lumea cotidiană, barca pe lac este, simbolic, apanajul lor. Ei se întorc în leagăn, la origini, în lichidul amniotic, într-un fel de uter pentru gemeni bivitelini.

Haikuul zilei -- 1 noiembrie 2017

în absența ta -
florile de cireș
încă înfloresc

(Daniela Zglibuțiu)

Haikuul zilei -- 31 octombrie 2017

Luna-n fereastră –

păianjenul în balans

măsoară timpul

(Virginia Popescu)

Haikuul zilei -- 30 octombrie 2017

Pe cerul nopţii –

gâştele mai găsesc

cărarea

(Radu Patrichi)

Haikuul zilei -- haiku clasic -- 29 octombrie 2017

Cu bietul cariu –

din aceeaşi lingură

de lemn cu nesaţ

(Șerban Codrin)

        Primul vers - cu bietul cariu – mărturisește empatia cu care privește omul truda cariului. Solidarizarea cu el, faptul că împărtășesc aceeași soartă. O solidarizare discretă, spovedită printr-o singură silabă – cu. Nu printr-o lamentare, ci printr-o discretă căinare a insectei – bietul. Dacă omul vorbește despre ce simte el, o face doar prin ricoșeu, evocînd canonul inuman al cariului de a roade necontenit lemnul.

        Ceea ce face însă deliciul poemului este pofta de viață de care dau dovadă cele două ființe. Soarta pe care o îndură sau - de ce nu? – o savurează folosind aceeași lingură. Neresemnata înverșunare cu care își asumă destinul – cu nesaț.

Haikuul zilei -- 28 octombrie 2017

plimbare în doi –

şi mai calde mâinile

fără mănuşi

(Luminița Ignea)

        Prima parte alege să nu forțeze formularea pentru a explicita cine sînt cei doi plimbăreți. Faptul că sînt doar doi semnifică însă o anume intimitate premeditată sau poate ivită ad-hoc. Perechea poate fi a celor doi îndrăgostiți sau a unui părinte și a unui copil. Poate fi însă și un bunic cu nepotul. Și, de ce nu, doi copii bîntuiți pe moment de o dispoziție mai blîndă și mai contemplativă ca de obicei.

        Partea a doua, și ea ușor eliptică, ne sugerează doar că cei doi se țin de mînă. E iarnă dacă sînt amintite și mănușile. Dar, în mod paradoxal, mîinile lor găsesc o căldură suplimentară tocmai renunțînd la mănuși. Simțindu-și astfel afecțiunea.

        Ceea ce se întîmplă este la urma urmei un fapt mărunt, neglijabil, aproape derizoriu. Ne uimește însă modul dezinvolt în care este evocat. Fără emfază dar cu delicatețe și căldură.

        Și nu trebuie să neglijăm ceea ce vorbele spun singure: fără mănuși este sinceritatea lipsită de menajamente, simțită de fiecare pe propria sa piele.