duminică, 7 martie 2021

Haikuul zilei -- 7 martie 2021

 

Povești de demult.

Poți să te lauzi cât vrei

martori nu mai sunt

 

Jules Cohn Botea

 

Este sugerat un personaj venerabil, supraviețuitor al unor vremi demult apuse. Poemul va fi apreciat, cu siguranță, de pescarii și vânătorii în vârstă, care își pot înflori poveștile cât vor. Inclusiv vânătorii de fuste. 
Pe de altă parte, se simte și un strop de nostalgie și părere de rău, ca urmare a dispariției "martorilor".

 

sâmbătă, 6 martie 2021

Haikuul zilei -- 6 martie 2021

 

Dumnezeu îi ia

doar pe cei buni și dotați -

mă mir c-am... scăpat

 

Jules Cohn Botea

 

Încă un exemplu de autoironie. Din păcate, până la urmă, Dumnezeu și-a amintit de el și l-a luat dintre noi. E drept, la o vârstă destul de înaintată.

 

vineri, 5 martie 2021

Haikuul zilei -- 5 martie 2021

 

La lampa de gaz

s-au scris capodopere -

cred c-am să-mi cumpăr

 

Jules Cohn Botea

 

Aici, autorul se dovedește un maestru al autoironiei. În realitate, la “lampa lui de gaz”, a creat multe capodopere, în diverse genuri, inclusiv piese de teatru.

joi, 4 martie 2021

Haikuul zilei -- 4 martie 2021

 

Mă doare un genunchi -

dar tot mergând mi-a trecut

...și la celălalt

 

Jules Cohn Botea

 

Aici, epigramiștii vor remarca o tehnică de-a dreptul epigramatică - poanta surpriză din ultimul vers, care te lasă o secundă cu gura căscată, după care izbucnești în râs.

miercuri, 3 martie 2021

Haikuul zilei -- 3 martie 2021

Surprinzător

o poză foarte veche

pretinde că sunt eu

 

Jules Cohn Botea

 

Mă regăsesc atât de mult în acest poem, încât l-am folosit ca motto la cel mai recent volum de proză, “Șaia pipenu”, un volum în care alternează povestirile cu caracter autobiografic cu cele de ficțiune.

 


marți, 2 martie 2021

Haikuul zilei -- 2 martie 2021

Sunt tare bolnav.

Voi lua medicamente

să mor sănătos!

 

Jules Cohn Botea

 

Poemul a primit în 1997 Premiul Orion pentru “Cel mai bun senryu al anului”. Într-un fel, e cel care m-a hotărât să-mi încerc puterile în senryu. Nu e o simplă glumă versificată, e un îndemn la o viață moderată, pentru a-ți păstra puterile până în ultima clipă. Să nu uităm că autorul a fost medic.


luni, 1 martie 2021

Haikuul zilei -- 1 martie 2021

 

Vântul năprasnic

mi-a golit prunii de flori -

s-a dus țuica mea...

 

Jules Cohn Botea

 

Poemul a apărut în volumul “Zâmbete în stil japonez - senryu & kyoka”. Deci autorul l-a considerat senryu. Dar spuneți și dumneavoastră, are kigo, are kireji, e haiku sau senryu? Nu e o întrebare, ci o invitație către cititor de a alege singur.