frunze uscate - furnicile târâie un fluture alb Cornelia Inovan-Cociş În forma originală, poemul notează efortul final, de sfîrşit de toamnă, prin care este încununată hărnicia furnicilor. Se poate ca fluturele să-şi fi dat obştescul sfîrşit înainte de a fi recuperat de furnici în campania de toamnă. Oricum, farmecul suav al fostului zbor contrastează cu frenezia robotitoare a furnicilor, ca şi cuvîntul tîrîie care (comparat cu fîlfîie) ne zgîrie urechile.
Zborul
și reflexia pun în opoziție muzeul și lăstunul. Un tablou viu în care
gîndul poate explora fără ca autorul să-i spună mai mult distanța dintre viu și
inanimat.