Azi imposibil
de săpat în livadă -
rutul melcilor
(Șerban Codrin)
Doar o albină –
şi grădina devine
mult mai frumoasă
(Lucreţia Horvath)
Furtună –
petale de cireş
în noroi
(Magdalena Dale)
Pomii în floare –
aproape inutilă
lumina dimineţii
(Lavinia Dan)
Livada înflorită –
lumina lunii-ntârzie
pe mărul uscat
(Mihail Bica)
Cireşi înfloriţi –
din ce în ce mai cărunţi
bătrânii din parc
(Cristina Ailoaiei)
Piersic în floare –
vechea poartă a casei
scârţâie mai des
(Henriette Berge)